De ceva vreme încoace, un nou trend, promovat deseori într-un mod agresiv, a luat amploare mai ales în rândul celor pe care mass-media îi numește corporatiști. Este vorba despre sportul împins la extrem. Aleargă oamenii ăștia maratoane și semi-maratoane, participă la triatlonuri epuizante, se antrenează doar în stilul “cross-fit” (fără să țină cont de particularitățile fiziologice), și totul în numele sănătății.

Citeam deunăzi experiența unui exponent marcant al acestui stil de a face mișcare, care, într-un triatlon monstruos a vomat de 42 de ori, în timp ce inota brațul stâng devenise nefuncțional și, pentru a rezista, s-a îndopat cu cofeină (pentru că în cursa respectivă nu se prea doarme). Curată sănătate, nu-i așa?

Tot despre el, colegii spun cu admirație că, dacă i se pune pata, se suie pe bicicletă și face drumul București – Constanța dus – întors, așa, de distracție.

Departe de mine să nu-i admir dăruirea și tenacitatea. Dar cam atât. Pentru că problema este că foarte mulți încearcă să-l imite. Fără să aibă habar că, pe termen lung, presiunea pusă pe organism va depăși beneficiile și își va arăta colții.

La fel cum, departe de mine să combat ideea de mișcare. Doar că trebuie să atrag atenția că există o linie de demarcație foarte fină între bine și rău.

Să începem, pas cu pas:

1.VOLUMUL EFORTULUI. Până la un punct, mișcarea este benefică. Secreții hormonale optime, întărirea aparatului cardiovascular, toate acestea întăresc organismul. Depășind acel punct, apar problemele. Practic, cu cât te antrenezi mai greu și cu volum mai mare, stresându-ți organismul, apare și afectarea sistemului endocrin.

În primul rând, supraantrenamentul duce la creșterea nivelului de cortizol. Efectele negative ale acestuia, ca hormon al stresului, au un impact major: îți arde masa musculară, pierzi proteină la nivel tegumentar și osos (îmbătrânirea prematură a pielii și crește riscul osteoporozei – aviz fetelor!), și, în plus, are și receptori la nivelul taliei, păstrând “colăcelul de grăsime” (mai multe AICI). De asta o să vedeți mulți alergători amatori care, deși participă la triatlonuri sau maratoane, nu vor avea niciodata un “six-pack”. Insomniile, pulsul ridicat în repaus (efect contrar sportului făcut judicios) sau oboseala generalizată sunt alte efecte secundare ale excesului de cortizol.

Un alt punct important, abuzul de efort fizic aerob (de o anumită intensitate, iar alergatul intră aici, printre altele), duce la o creștere acută a prolactinei chiar cu 300% (un studiu AICI). Iată care sunt efectele negative ale nivelului crescut de prolactină:

– în cazul femeilor, mai ales celor care vor să fie mame, problemele sunt destul de importante: probleme de infertilitate și lipsa ciclului sau un ciclu neregulat

– la bărbați, nivelul mare de prolactină duce la scăderea testosteronului (sex-drive scăzut) (studiul AICI) și la hipogonadism (manifestat prin disfuncții erectile, infertilitate și scăderea masei musculare)

2. REFACEREA. Cei mai mulți sportivi amatori abordează refacerea într-un mod extrem de simplist: cea de după antrenament (destul de ușor de făcut, căci vorbim despre refacerea glicogenului cu ajutorul glucidelor simple), deși și aici ar trebui să ne ferim de fructoză, și să ne îndreptăm spre glucoza simplă). Ei uită că refacerea se face 24 din 24, pentru a reuși să completăm ceea ce abuzul de efort fizic fură organismului. Deci trebuie să știi ce și cum să mănânci și ce suplimente să foloseși pe termen lung, pentru a evita problemele. Personal, am depistat două moduri majore de abordare:

a) avem categoria celor care încercă să mănânce cât mai curat (din păcate, pentru cei mai mulți asta înseamnă renunțarea la alimentele de origine animală și a principiilor nutritive oferite de acestea) și, după cum am observat, mulți ajung să abuzeze de soia sub diferite forme (exact ce nu vrei când ai testosteronul scăzut) și de cereale (fitații conținuți blochează absorbția mineralelor), dezvoltând dezechilibre și carențe pe termen lung. (Poți fi vegan, câtă vreme ai cunoștințele necesare și combini inteligent alimentele).

b) cealaltă categorie este a celor care nu țin cont de alimentație, considerând că, cu cât fac mai mult efort fizic, cu atât vor fi mai sănătoși. În cazul lor, de cele mai multe ori, necesarul de micronutrienți, antioxidanți și alte principii nutritive nu este acoperit. Lor le spun un lucru: Jim Fixx, considerat părintele joggingului, a murit la 52 de ani în timp ce alerga, în urma unui infarct masiv. La autopsie s-a constatat că avea o arterele blocate în proporție de 95%, 85%, respectiv 75%. El credea atât de mult în puterea alergatului pe distanțe uriașe, încât a continuat să mănânce normal (inclusiv  la fast-food), susținând însă că orice nefumător care poate alerga sub 4 ore un maraton, nu va avea niciodată probleme cardiace.

SFATURILE MELE:

– nu ai nevoie să alergi 10-20 de kilometri pe zi, sau să pedalezi 80-100 de kilometri (mai ales într-un oraș poluat), pentru a fi sănătos. 30 de minute pe zi, într-un ritm moderat, sunt suficiente. N-o spun numai eu, o spun și studiile de AICI

– dacă totuși te-ai hotărât să participi la un semi-maraton, la un maraton sau cel puțin la un cross de 10 kilometri, apelează la persoane specializate care să îți facă dieta și programul de antrenament.

– învață să alergi. Aruncă o privire AICI.

Spor la antrenament!