De ceva vreme, piața românească este invadată de o serie de suplimente la un preț extrem de atractiv și care par comparabile calitativ cu firmele de renume. Nimic rău în faptul că avem de unde alege, doar că trebuie să fim atenți la trucurile de marketing care ne vând cu fiecare etichetă o poveste frumoasă.
Povestea de azi este spusă de un supliment promovat intens mai ales de instructorii de fitness, care au oportunitatea unui deal avantajos cu producătorul sau importatorul. Este vorba de IMPACT WHEY PROTEIN, produsă de MYPROTEIN. Concentrat proteic de zer, cu o concentrație de 82%? Nu sună deloc rău, surclasează practic toate numele mari din domeniu, atât din punct de vedere al cantității de proteină, cât și al prețului. Dar haideți să vedem, chiar așa stau lucrurile? Primim oare ceea ce scrie pe etichetă, sau plătim o poveste spusă frumos?
S-o luăm pas cu pas, și să citim descrierea produsului:
Primele lucruri care ne sar în ochi când citim descrierea de pe site sunt “conținut de proteine masiv de 82% ” și “peste 80% proteine per servire”. Ce nu este foarte evident însă, este “peste 82 g de proteină per 100 g (substanță uscată)”. Ei bine, tocmai cele două cuvinte, substanță uscată sunt cheia poveștii care părea foarte frumoasă la prima vedere.
Principala problemă este că, în cazul nostru, nu avem de-a face cu o proteină “uscată”, ci cu una din care umezeala nu a fost eliminată, lucru ușor de observat atunci când luăm o cupă din produs și avem senzația unei texturi de nisip ușor umed. Ca să obținem substanța uscată de care ne vorbește eticheta, ar trebui să uscăm concentratul nostru proteic la temperatura de 104⁰ C timp de 4 ore, pentru a elimina umezeala (probă de laborator).
Să facem un mic exercițiu de imaginație. Luăm 100 de g de produs care, ne gândim noi, ar trebui să aibă 82% proteină. Însă, după ce o uscăm 4 ore, prin eliminarea apei, vedem că am rămas cu 90 de gr de produs. Iar 82% din 90 înseamnă doar 73.8 gr de proteină. Deci, de fapt, cele 100 de gr de produs pe care îl consumăm noi, nu au 82% proteină, ci doar 73.8%.
Iar aici vorbim de proteina fără arome. În cazul celor cu arome, deja mai putem scade încă 2-5% din cantitatea de proteină, în funcție de aroma folosită.
Eticheta corectă ar fi trebuit să arate așa (se observă diferența dintre Dry Basis și As Is):
O altă problemă de care și eu m-am lovit, este faptul că proteinele care provin din loturi diferite au grade de umezeală diferite, deci, implicit, cantități de proteină diferite. O proteină ar trebui să aibă o textură ușor pufoasă, semn că este cu adevărat uscată, și nu una nisipoasă.
Tot în descrierea lor spun că proteina are ratingul A pe site-ul Labdoor, dar uită să spună următoarele (verificabile de către oricine are cont pe Labdoor):
- acuratețea etichetei este de 63%;
- colesterolul este mai mare cu 171.3% față de etichetă;
- conținutul de calciu este cu 56% mai mic decât descrierea de pe etichetă;
- a fost descoperit și zahăr adăugat în produs;
Concluzia mea este următoarea: IMPACT WHEY PROTEIN este un produs care îți oferă exact ceea ce plătești. Dacă ai o perioadă proastă financiar, poate fi o soluție de avarie. Altfel, merită să investești banii în produse ale firmelor de top, care au trecut proba timpului.